Curiu

izo	AN	TÎ	MD	ED MeV	PD
Cm	{sin.}	163 zile	α	6,1	Pu
Cm	{sin.}	163 zile	FS	-	-
Cm	{sin.}	29,1 ani	α	6,169	Pu
			ε	0,009	Am
			FS	-	-
Cm	{sin.}	18,1 ani	α	5,902	Pu
Cm	{sin.}	18,1 ani	FS	-	-
Cm	{sin.}	8500 ani	α	5,623	Pu
Cm	{sin.}	8500 ani	FS	-	-
Cm	{sin.}	4730 ani	α	5,475	Pu
Cm	{sin.}	4730 ani	FS	-	-
Cm	{sin.}	1,56*10 ani	α	5,353	Pu
Cm	{sin.}	3,4*10 ani	α	5,162	Pu
Cm	{sin.}	3,4*10 ani	FS	-	-
Cm	{sin.}	9000 ani	α	5,169	Pu
			β-	0,037	Bk
			FS	-	-

Unități în SI, la TPS.

Curiul este un element chimic sintetic din sistemul periodic al elementelor cu simbolul Cm și numărul atomic 96. Este un metal radioactiv transuranic din seria actinidelor ce a fost obținut prin bombardarea unor atomi de plutoniu cu particule alfa (ioni de heliu). Numele a fost dat în onoarea savanților Marie și Pierre Curie.

Istoric

Curiul a fost sintetizat pentru prima oară la University of California, Berkeley de către Glenn Seaborg, Ralph James și Albert Ghiorso, în 1944. El a fost apoi identificat chimic la Metallurgical Laboratory (în prezent Argonne National Laboratory) la University of Chicago. A fost cel de-al treilea element transuranic descoperit. Curiul 242 (timp de înjumătățire 163 zile) a fost obținut prin bombardarea unei ținte de plutoniu-239 cu particule alfa. în ciclotronul de 60 de inci de la Berkeley (rezultând și un neutron liber). În 1947, Louis Werner și Isadore Perlman au obținut o cantitate vizibilă de hidroxid de curiu-242 prin bombardarea americiului-241 cu neutroni. În forma sa elementară, curiul a fost obținut pentru prima dată în 1951.

Izotopi

Curiul nu are izotopi naturali, însă până în prezent au fost identificați 19 radioizotopi, cu mase atomice între 233,051 unități (Cm) și 252,085 unități (Cm). Dintre aceștia, cei mai stabili sunt Cm cu timpul de înjumătățire de 1,5610 ani, Cm cu timpul de înjumătățire de 3,410 ani, Cm cu timpul de înjumătățire de 9000 de ani și Cm cu timpul de înjumătățire de 8500 ani. Toți ceilalți izotopi au timpi de înjumătățire de sub 30 de ani, iar majoritatea chiar sub 33 de zile. Curiul are de asemenea și 4 meta-stări, cea mai stabilă fiind Cm (t½ 34 ms).

Având în vedere faptul că timpul de înjumătățire al Cm, deși relativ lung, este considerabil mai scurt decât perioada de existență a Pământului, orice urmă de curiu primordial existent în momentul formării planetei a dispărut de mult. Totuși, este posibil ca unele cantități infinitezimale de curiu să existe în zăcămintele naturale de uraniu, ca urmare a unei succesiuni de capturi de electroni și dezintegrări beta susținute de fluxul de neutroni foarte scăzut din minereurile de uraniu. Până în prezent însă, prezența curiului natural nu a putut fi demonstrată practic.

Caracteristici principale

Proprietățile curiului au putut fi determinate pentru Cm și Cm, izotopi care au fost obținuți în cantități de ordinul gramelor. Cm poate fi obținut prin bombardarea plutoniului cu neutroni.

Metalul are o Culoare alb-argintie și este mai electropozitiv decât aluminiul. Cei mai mulți compuși trivalenți ai curiului au o Culoare gălbuie. Din punct de vedere chimic, curiul este asemănător cu gadoliniul, omologul său din seria lantanidelor, dar are o structură cristalină mai complexă.

În corpul uman, curiul se acumulează în țesutul osos, radiația sa distrugând măduva și blocând producerea de globule roșii. Cantitatea maximă admisibilă de Cm în corpul uman este de 0,3 microcurie .

Un mg de Cm se vinde în prezent cu 100 USD

Printe compușii cunoscuți ai curiului se numără:

bioxidul de curiu (CmO₂)
trioxidul de curiu (Cm₂O₃)
bromura de curiu (CmBr₃)
clorura de curiu (CmCl₃)
tetrafluorura de curiu (CmF₄)
iodura de curiu (CmI₃)

Utilizări

Curiul are puține aplicații în practică, el fiind luat în considerare ca și combustibil pentru generatoare termoelectrice cu radioizotopi. Un gram de Cm poate genera aproximativ 122 W de energie termică; timpul său de înjumătățire relativ scurt îl face însă nepotrivit ca sursă de energie pe termen lung. Cm este precursorul plutoniului 238, care reprezintă cel mai uzual combustibil pentru GTR-uri .

Cm este folosit ca sursă de radiație α în spectrometrele Röntgen cu particule α (APXS) cu care au fost echipați roboții marțieni Sojourner, Spirit și Opportunity pentru analiza chimică a solului.